Istoric al mierii

     Mierea de albine a fost prima substanță dulce folosită de om, fiind prețuită  în special de preoți în cadrul diverselor ritualuri. Există suficiente mărturii că în civilizațiile antice ca  mierea era folosită, printre altele, la prepararea unei  băuturi alcoolice la care se adăuga polen și levuri din faguri, însă, cele mai vechi  documente referitoare la miere sunt două fragmente scrise în limba sumeriană.  De la egipteni au rămas mărturii privind modul de recoltare și folosire a mierii. Babilonenii și diferitele civilizații străvechi din India și China, utilizau mierea  atât ca medicament cât și la ritualuri și ceremonii.  În Vechiul Testament  găsim scris "miere" de peste 60 ori.  În Grecia antică s-a scris mult despre producerea de miere.  Hipocrate recomanda mierea pentru vindecarea unor afecțiuni (gastro-intestinale, renale, respiratorii) și pentru tratamentul plăgilor. Dioscoride, autorul unei cărți în cinci volume, „De Materia Medica”, trata plăgile fistulizate folosind mierea în aplicații locale. Pliniu indica mierea în asociere cu untură de pește la tratarea rănilor infectate. Musulmanii  foloseau mierea ca un leac bun pentru orice boală. Folosirea mierii în alimentație (ca hrană, băutură, conservant), în medicină, în ritualurile religioase a fost în continuă creștere până la descoperirea zahărului din trestie și sfeclă. În anul 1871 a fost descoperită invertaza, (o enzimă care grăbește conversia zahărului  în glucoză și fructoză ).

Ce sunt Albinele

     Albinele sunt insecte zburătoare, clasificate în cadrul superfamiliei  Apoidea din cadrul subordinului Apocrita, care mai conține viespile și furnicile, care se hrănesc  cu nectarul florilor(ca sursă de energie grație conținutului de zaharuri), și cu polen (ca sursă de proteine, folosit mai mult la hrănirea larvelor), activitate ce se soldează cu polenizarea florilor, și, în unele cazuri, cu producerea mierii.

      Astfel  polenul pe care în mod inevitabil îl pierd în deplasarea lor de la o floare la alta este important pentru plante deoarece o parte din polen cade pe pistilul (structura reproductivă) altor flori din aceeași specie, ducând la polenizarea  încrucișată. Albinele sunt, de fapt, cele mai importante insecte polenizatoare și  interdependența între ele și plante fac din acestea un excelent exemplu al unui  tip de simbioză cunoscută sub numele de „mutualism”, o asociere între organisme diferite care este avantajoasă pentru ambele părți.

   

    Pe de altă parte unele specii  de albine produc  miere din nectar. Albinele de miere și albinele fără ac adună  mari cantități de miere, caracteristică ce este exploatată de apicultori, care recoltează mierea pentru consumul  uman sau pentru diferite intrebuintari.
  
Culoare = Multe albine sunt negre sau gri, dar altele sunt galben deschis, roșii, verzi metalizate sau albastre. 

Răspândire = lbinele sunt răspândite pe întreg globul, excepție făcând cele mai înalte altitudini, regiunile polare și unele mici insule oceanice. Cea mai mare diversitate de specii de albine o găsim în regiunile calde, aride sau semiaride, America de Sud si Mexic.
  
Durata de viață = Durata de viață a albinei lucrătoare depinde de gradul de uzură ca urmare a activităților intense desfășurate de aceasta (creșterea puietului și activitatea de cules nectar și polen). Astfel albinele eclozionate în sezonul activ (din primăvară, martie până vara, în jurul lunii august) trăiesc numai 40 de zile pe când albinele eclozionate toamna trăiesc până în primăvara viitoare, când se face schimbul de generații (6-9 luni).
Durata de viață a trântorilor este între două și opt săptămâni și variază în funcție de sezon (activ sau perioadă de repaus) și de zona geografică.
Matca este cea mai longevivă dintre membrii familiei de albine putând trăi până la 8 ani (este însă eficientă economic doar un an-doi, după care trebuie schimbată), este activă pe toată perioada vieții putând depune 1500-2500 și chiar 3000 de ouă în 24 de ore în luna iunie. În această perioadă de pontă intensă regina este atent îngrijită și bine hrănită de albinele din suita sa. În familiile de albine care mor iarna din cauza lipsei hranei, matca este ultima care moare, fiind hrănită cu ultima picătură de miere.

  
Specii de albine = Numărul speciilor cunoscute este de aproximativ 20.000 dar, probabil, foarte multe care așteaptă încă să fie descoperite.
Multe specii de albine sunt puțin cunoscute. Cea mai mică albină este cea pitică (Trigona minima) cu lungimea de circa 2.1 mm (5/64"). Cea mai mare albină din lume este Megachile pluto, care poate atinge lungimea de 39 mm (1.5"). Tipurile cel mai comune de albine din emisfera nordică sunt speciile de Halictidae, sau albinele atrase de transpirație, niște albine mici care adesea sunt considerate în mod greșit viespi sau muște. Cea mai cunoscută specie de albine este Apis Mellifera ( albina europeana ).
  
Sistematica albinei melifere = Regnul: Animalia (organisme eucariote și pluricelulare cu mod specific predominant de hranire pe baza regnului vegetal).
Subregnul: Nevertebrata (animale fara coloana si fara sistem osos intern).
Increngatura: Artropoda (animale nevertebratecu picioare articulate)
Subincrengatura: Mandibulata (artropode cu mandibule).
Clasa: Insecta (artropode cu corpul alcatuit din trei segmente distincte: cap, torace, abdomen).
Subclasa: Pterigota (insecte care prezintai pe segmentele toracice 2 si 3 perechi de aripi).
Ordinul:Hymenoptera (insecte cu aripi membranoase).
Subordinul: Apocrita (himenoptere la care legatura dintre torace si abdomen se face printr-o portiune ingusta numita petiol).
Grupul: Aculeata (insecte cu ac).
Suprafamilia: Apoidea (insecte care-si hranesc progenitura cu polen si nectar floral).
Familia: Apidae.
Subfamilia: Apinae (insecte constructoare de cuiburi si care prezintii la a III-a pereche de picioare un aparat pentru colectat polen).
Tribul: Apini.
Genul: Apis (albine care traiesc in familii permanente si monogine - au o singurii femela cu organele reproducatoare dezvoltate capabile sa asigure perpetuarea - corpul acoperit cu peri rari si scurti).
Specia:
Dorsata (albina indianii uriasa, cladeste un singur fagure prins de stanci sau de ramurile diferitor arbori; este cea mai mare albina; raspindita in India, sudul Chinei, arhipeleagul indonezian si Filipine);
Florea (albina indianii pitica, ce mai mica albina cunoscuta, cladeste un singur fagure foarte mic prins de ramurile copacilor; raspindita in India, Malaezia, Jawa si Borneo);
Cerana (cunoscuta si sub numele de albina indiana obisnuita,cuibul este format in cavitati si cuprinde mai multi faguri; raspandita in India, China, Japonia, Indonezia, Jawa, Borneo, Sumatra si U.R.S.S. - Extremul Orient);
Mellifera (albina melifera, cea mai cunoscutii si cea mai raspandita albina, exploatata de om pentru calitiifile sale productive; cuib format in cavitati inchise, pe mai multi faguri, cu un numar mare de indivizi. Denumirea speciei, ,,mellifera" a fost data de Linne in anul 1758 si schimbati ulterior (1761), de acelasi in "mellifica".
  
Structura corporală = Albinele au antene compuse (aproape la toate speciile) din douăsprezece segmente la femele și treisprezece la masculi. De asemenea au câte două perechi de aripi (perechea anterioară fiind mai mare). Unele caste pot avea aripi mai mici (nefuncționale), dar nici o specie nu este lipsită de aripi.

 Clasificarea albinelor :

·         După varietatea florilor de unde strâng polen — Cele mai multe albine sunt polilectice adică strâng polen dintr-o largă varietate de flori. Unele albine colectează polenul de la flori care aparțin numai anumitor familii, altele de la flori de anumite culori. Cele oligolectice adună polenul numai de la câteva tipuri de flori înrudite.

·         După gradul de socializare:

o    Solitare — Majoritatea insectelor Apoidea sunt solitare, adică nu trăiesc în colonii; fiecare femelă își face propriul său cuib (de obicei o gaură în pământ) și îl aprovizionează. Printre aceste albine nu există caste. Unele albine solitare își fac coșuri sau turele la intrarea în cuib, altele își fac cuibul în lemn, în măduva crengilor. Cele mai multe albine solitare au o durată scurtă de viață ca adulte. Anumite specii pot fi în zbor doar câteva săptămâni ale anului, restul anului petrecându-l ca ouă, larve, pupe și tineri adulți. Albinele solitare asigură hrana pentru larve când cămăruțele sunt închise.

o    Comunale și semi sociale — Unele albine sunt comunale.(eng. communal) Ele sunt asemenea albinelor solitare, cu excepția faptului că câteva femele din aceeași generație folosesc același cuib, fiecare facându-și propriile cămăruțe pentru adăpostirea ouălelor, larvelor și pupelor. Câteva specii de albine sunt semi sociale (eng semisocial)- ele trăiesc în mici colonii de 2-7 albine din aceeași generație, dintre care una este regina sau principala depunătoare de ouă. Aproximativ 1000 de specii de albine trăiesc în mici colonii formate dintr-o regină și câteva albine-fiice lucrătoare. În aceste colonii, diferența în înfățișare și comportament între lucrătoare și regine este abia sesizabilă. Asemenea specii, numite primitively eusocial formează colonii temporare care mor toamna și numai reginele fertilizate supraviețuiesc iarna. Albinele aparținând speciei Bombus terrestris (eng.Bumblebees) sunt cele mai familiare exemple.

o    Sociale — Albinele cu adevărat sociale (eng eusocial) trăiesc în mari colonii în care femelele supraviețuiesc două generații: mamele (reginele) și fiicele-lucrătoarele, Masculii, numiți și trântori, nu joacă nici un rol în organizarea coloniei și nu fac decât să se împerecheze cu reginele. Larvele sunt hrănite progresiv, asta însemnând că acele cămăruțe sunt deschise la nevoie sau sunt lăsate deschise pentru ca lucrătoarele să aibă grijă de larve. Cele înalt-socializate, câteva sute de specii, formează colonii permanente în care regina și castele de lucrătoare sunt într-un mod semnificativ diferite ca structură, fiecare specializându-se în propriile activități și nefiind capabil să supraviețuiască fără ceilalți. Coloniile de albine sociale sunt societăți complexe, superior coordonate. Albinele individuale pot avea funcții înalt specializate înlăuntrul coloniei.

Morfologia albinei lucrătoare

·         După modul de hrănire:

o    Non-parazite

o    Parazite - Albinele parazite sunt acele albine care nu-și hrănesc singure progeniturile și nu-și construiesc singure cuibul, ci folosesc cuibul și mâncarea altor specii de albine pentru a-și aproviziona tinerele albine parazite. Albinele parazite sunt de două tipuri: albine clepto parazite și paraziții sociali.

§  Albinele clepto parazite invadează cuiburile albinelor solitare, își ascund ouăle în camerele de clocit înainte ca gazdele să și le depună pe ale lor și închid camerele. Tânăra albină parazită se hrănește cu mâncarea care a fost depozitată de femela-gazdă. Ouăle sau tinerele larve ale gazdei sunt ucise fie de femela-parazit, fie de larva acesteia.

§  Paraziții sociali sunt albinele care omoară regina rezident, își depun ouăle în cămăruțele gazdei și apoi forțează lucrătoarele gazdei să crească tinerii paraziți de albină. Din moment ce nu asigură hrana pentru vlăstarele lor, femelele de albină parazită nu posedă trăsături speciale cum ar fi coșulețele de polen sau perii de polen.

Îngrijirea albinelor din această specie poartă numele de apicultura sau stupărit.