Principalii constituenţi ai lăptişorului de matcă sunt: apă, proteine, zaharuri, lipide şi săruri minerale. Apa constituie aproximativ 2/3 din lăptişorul de matcă proaspăt, dar din partea uscată, proteinele şi zaharurile (fructoza şi glucoza) sunt de departe fracţiunile cele mai mari.
În lăptişorul de matcă au fost identificaţi în total 29 de aminoacizi şi derivaţi ai acestora, cei mai importanţi fiind acidul aspartic şi acidul glutamic. Toţi aminoacizii esenţiali pentru oameni sunt prezenţi în compoziţia sa.
O altă substanţă foarte importantă, prezentă în lăptişorul de matcă, este acidul 10 - hidroxi - decenoic, concentraţia lui fiind un bun indicativ pentru verificare calităţii lăptişorului. Aceasta trebuie să fie mai mare de 1,8% din materia uscată.
Lăptişorul de matcă, datorită marii sale bogăţii în substanţe nutritive vitale, este considerat un excelent aliment. Totuşi, deoarece este consumat în mod obişnuit în cantităţi foarte mici (adesea mai puţin de un gram pe zi ), este mai bine să fie considerat ca un "mini-aliment". Chiar dacă este un "mini-aliment", poate fi folosit la salvarea vieţilor unor oameni (copii, oameni în convalescenţă sau cei ce se recuperează după operaţii) care nu au suficientă energie să digere normal, mâncare mai mult sau mai puţin complexă .
În plus, lăptişorul de matcă, are proprietăţi puternice care protejează larvele de albine şi mătcile împotriva multor micro-organisme periculoase ca bacterii, virusuri etc. De asemenea Induce diferenţierea larvei de albină lucrătoare în matcă. Acesta este unul dintre cele mai importante şi misterioase efecte ale lăptişorului de matcă pentru colonia de albine. Proprietăţile sale "feminine" explică folosirea lui în multe afecţiuni sexuale şi genitale, dar şi în tratarea sau ameliorarea altor boli ale organismului.
Indicaţiile lăptişorului de matcă
Lăptişorul de matcă a fost folosit cu succes în tratamentul unor boli din variate domenii medicale:
Boli de nutriţie şi metabolism Boli metabolice generale ( Handjiev şi Nikolova, 1995).
Diabet (Shi Bolun şi colab., 1989)
Boli ale sângelui
Nivelul colesterolului şi al trigliceridelor anormal ( Cho, 1977)
Hiperlipemie ( Shi Bolun şi colab., 1989)
Boli de coagulare cu aplazie medulară ( Migdalska, 1987).
Boli cardio-vasculare Ateroscleroză ( Carly şi colab., 1973, Handjiev şi Nikolova, 1995,Turk şi colab., 1979)
Boli ale plămânilor
Boli ale plămânilor cronice, nespecifice ( Krylov, 1997)
Otorinolaringologie
Afecţiuni cronice ale tractului respirator superior ( Spulber, 1981)
Boli faringo-laringeale ( Spulber, 1987)
Stomatologie
Gingivite hemoragice ( Vasiliev şi Todorova, 1983)
Boli ale sistemului imun
(Matuszewski şi Kaczor-Kotec, 1973)
Afecţiuni renale
Insuficienţă renală cronică ( Gheorghieva şi Vasiliev, 1983)
Reumatologie
Artrită reumatoidă ( Tonsley, 1965)
Endocrinologie
Insuficienţa hormonilor sexuali ( Cao Jung, 198, Melampy şi Stanley, 1940)
Sindrom climacteric ( Szanto, 1994)
Bolile glandelor suprarenale
(De Belvefer şi Gautrelet, 1965)
Boli infecto-contagioase
Lăptişorul de matcă = Antibiotic ( Blum şi colab., 1959)
Pediatrie
Sugari distrofici, convalescenţi sau imaturi (Toth, 1965)
Oncologie
Tumori transplantabile experimental ( Tamura şi colab., 1985)
Mutagenitate ( Tamura şi colab., 1985)
Medicină sportivă
Lăptişorul de matcă = un produs de întărire (Palos şi Andrei, 1978).
Principalele indicaţii ale lăptişorului de matcă sunt în ariile afecţiunilor de micro-nutriţie, genito-sexuale şi infecţioase.
Proprietăţi terapeutice şi curative ale lăptişorului de matcă
Lăptişorul de matcă, are ca scop principal hrănirea larvelor de albine şi a mătcii. Ca produs de secreţie, extrem de important pentru sănătatea coloniilor de albine, lăptişorul de matcă are şi alte proprietăţi, nu numai cele legate de nutriţie.
În celulele fagurelui, fiecare larvă, inclusiv cea de matcă, se află într-o "baie" de lăptişor de matcă. Aceste celule ale fagurelui sunt deschise la aer; acest aer poate conţine diferite bacterii dăunătoare, virusuri, şi fungi. De aceea lăptişorul de matcă conţine compuşi activi care pot lupta cu aceşti "micro-duşmani" potenţiali. Aşadar, lăptişorul de matcă este nu numai un excelent aliment pentru albine, dar şi un foarte puternic produs antiviral şi antibacterian. La oameni, lăptişorul are efecte legate în special de sistemele sexual, genital şi endocrin.
Efecte endocrine
Acţiune auxinică - uzual stimulează creşterea.Scade nivelul triiodotironinei - triiodotironina (T-3) este precursorul lui T-4, principalul hormon tiroidian; mai puţin T-4 înseamnă o reducere a metabolismului energetic, un efect general de calmare şi de relaxare.
Efect gonadotrofic
- stimulează dezvoltarea şi funcţionarea glandelor sexuale.
Creşte nivelul tiroxinei şi a cortizolului în sânge
- multe celule "relaxate" utilizează mai puţină tiroxină şi cortizol, astfel nivelele lor sunt menţinute ridicate;
- acest efect explică de ce lăptişorul de matcă poate creşte puterea organismului.
Creşte nivelul hormonului luteinizant în sânge
- hormonul luteinizant ajută ovulaţia.
Creşte nivelul progesteronului în sânge
- ajută menţinerea sarcinii.
Creşte nivelul testosteronului în sânge
- proprietate folositoare bărbaţilor cu probleme sexuale specifice, date de un nivel scăzut al testosteronului în sânge şi pentru femei cu prea mulţi hormoni feminini (estrogeni).
Stimulează glandele suprarenale
- această proprietate explică succesul lăptişorului de matcă în boli legate de glandele suprarenale ca artritele ( nivel scăzut al cortizolului în sânge ) sau sindromul de oboseală cronică.
Efecte asupra aparatului genital
Reduce mărimea prostatei (util în hipertrofia de prostată).
- lăptişorul de matcă are efecte asemănătoare hormonilor feminini.
Reduce greutatea testiculelor
- lăptişorul de matcă poate armoniza (diminua) sexualitatea excesivă a unor bărbaţi care au o activitate testiculară prea crescută.
- lăptişorul de matcă poate armoniza (diminua) sexualitatea excesivă a unor bărbaţi care au o activitate testiculară prea crescută.
Efecte asupra ficatului
Reduce greutatea ficatului, îmbunătăţeşte structuria şi funcţionarea acestuia.
Creşte raportul albumină/globulină
- efect foarte important în tratamentul bolilor ficatului, în special în hepatite.
Creşte nivelul transaminazelor glutamic oxalacetică şi glutamic piruvică.
- arată o creştere în multiplicarea celulelor ficatului.
Efecte pe ţesuturile ficatului şi ţesutul micocardic
Scade activitatea adenozin-trifosfatazei.
Creşte consumul de oxigen.
- lăptişorul de matcă are efecte generale de armonizare; el creşte structurile vii, dar şi energia acestora.
Efecte asupra inflamaţiei
Stimulează şi accelerează evoluţia procesului inflamator aseptic.
- ajută la vindecarea ţesuturilor inflamate
Stimulează activitatea funcţională a celulelor reactive care au apărut în timpul inflamaţiei şi accelerează activitatea enzimatică a dehidrogenazelor Ldh, Nadh2 , Citocrom C-reductaza şi Sdh.
Efecte asupra sistemului enzimal microzomatic
Stimulează dezintoxicarea organismului (rol depurativ).Efecte asupra rinichilor
Scade greutatea rinichilor
- lăptişorul de matcă îmbunătăţeşte funcţionalitatea rinichilor; astfel o funcţie mai bună poate fi asigurată cu mai puţin ţesut renal.
Efecte asupra aparatului cardiovascular
Reduce ateroscleroza
- lăptişorul de matcă este bine cunoscut ca un produs natural care măreşte durata de viaţă, nu numai la mătci, dar şi la oameni; longevitatea este întotdeauna legată de sănătate, şi biologic de tinereţea arterelor.
Stimulează vasodilataţia
- o proprietate ce explică multe dintre celelalte efecte ale lăptişorului de matcă
Efecte asupra sângelui
Modulează nivelul colesterolului şi al trigliceridelor- ca în multe alte cazuri, găsite între proprietăţile altor produse naturale, lăptişorul de matcă poate armoniza diferite procese ale vieţii, pentru "a hrăni" mai bine viaţa.
Creşte eritropoeza (formarea celulelor roşii ale sângelui)
- acesta explică eficienţa foarte bună a lăptişorului de matcă în tratarea anemiei.
Creşte granulopoeza (formarea celulelor albe ale sângelui)
- explică utilitatea lăptişorului de matcă în toate situaţiile în care avem nevoie de un sistem imun mai puternic.
Creşte trombocitopoeza(formarea plachetelor sanguine)
- plachetele sanguine sunt extrem de importante pentru oprirea sângerărilor care apar datorită lezării vaselor de sânge (micro-răni).
Efecte asupra imunităţii
Efect de reglare a imunităţii.
- explică utilitatea lăptişorului de matcă în toate tipurile de probleme ale sistemului imun, inclusiv în cele numite boli de sistem auto-imune .
Efecte asupra pielii
Normalizează secreţia de sebum a glandelor sebacee- în acest sens, modulează nivelele colesterolului şi trigliceridelor (grăsimilor) în sânge.
Stimulează metabolismul celulelor epidermale
- lăptişorul de matcă este apreciat în produsele cosmetice deoarece ajută la întinerirea şi curăţirea tenului.
Acţionează ca agent antibacterian şi antiviral local
- o proprietate importantă în multe boli ale pielii şi/sau după procedurile cosmetice.
Lăptişorul de matcă acţionează ca un antibiotic.
Efecte generale asupra corpului
Creşte greutatea corporală. Efecte în Neonatologie
Creşte greutatea corporală a copiilor.- proprietate importantă pentru mamele ce alăptează nou născuţi cu greutate mică.
Eecte legate de cancer
Poate reduce creşterea tumorală cu scăderea multiplicării celulelor, datorită activităţii acidului 10-hidroxi-2-decenoic.
- lăptişorul de matcă este un produs apicol ce acţionează relativ "lent", în comparaţie cu veninul de albine, polenul sau propolisul.
Administrarea lăptişorului de matcă
Compoziţia sa permite folosirea lui în câteva moduri:
INTERN :
Pentru zona gurii:
Singur sau combinat cu alte remedii naturale;
Brut, poate fi folosit local pentru tratarea afecţiunilor cavităţii bucale, cum ar fi sângerarea gingiilor.
Pentru afecţiuni faringo - laringeale:
Ca spray (pulverizaţii) de lăptişor de matcă liofilizat
Pentru bolile pulmonare:
Ca spray (pulverizaţii).
Pentru zona gastro-intestinală:
Brut, singur sau combinat cu miere, plante, sau alte remedii naturale;
Ca produs suplimentar sau medicinal:
Tablete, capsule, liofilizat.
Pentru zona rectală şi/sau anală:
Supozitoare;
Amestecat în unguente (pentru bolile anusului).
Pentru zona genitală feminină:
Brut;
Ca supozitoare vaginale;
Amestecat cu alţi compuşi ca unguente, creme etc.
Ca injecţii subcutanate
Ajută, stimulează sistemul imun, mai ales la persoanele în vârstă.
Extern:
Pentru afecţiuni oculare:
Ca micelii moleculare; lăptişorul de matcă poate fi combinat cu ser fiziologic şi micro-pulverizat în ochi cu ajutorul unui dispozitiv special. Această metodă este utilizată în ţara noastră de peste 10 ani, cu rezultate foarte bune.
Ca unguente, pentru bolile pleoapelor.
Pentru piele:
Pentru pielea sănătoasă ca:
Creme
Loţiuni
Şampoane
Săpunuri etc.
Pentru afecţiuni ale pielii singur sau în combinaţie cu alte remedii (compuşi)
Pentru buze, în rujuri.
Dozajul:
Pentru un adult, doza zilnică uzuală este de aproximativ 500 mg (800-1000 mg, dacă este necesar).
Pentru copii, doza este obişnuit de 30-50 % din doza adultului.
Pentru utilizările orale şi gastro-intestinale, este bine să se ţină sub limbă lăptişorul de matcă brut, liofilizat sau în tablete, până când sunt complet dizolvate în salivă (minim 2-5 minute).
Regulile administrării lăptişorului de matcă
Testaţi întâi posibilele reacţii adverse, prin folosirea unor mici cantităţi de lăptişor de matcă(LM) proaspăt liofilizat;
Diluaţi lăptişorul cu suficiente lichide; proaspăt are o astringenţă relativ crescută şi poate da constricţie respiratorie;
Începeţi cu doze mici, cu excepţia situaţiilor de urgenţă (o boală virală grea, potenţial letală.);
Faceţi pauze după cure, de 1-2 luni, în funcţie de starea specifică, individuală.
Lăptişorul proaspăt este mult mai bun, din punct de vedere apiterapic, decât produsele procesate;
Folosiţi câteva "vehicule" (miere, capsule, creme, supozitoare);
Folosiţi diverse căi de administrare pentru a atinge "ţinta":
Pe cale orală (cea mai frecventă);
Prin piele (cremele ajută la pătrunderea în piele prin masaj, acupresură);
Prin supozitoare;
Folosiţi mai multe tipuri de extracte de lăptişor (apă, extracte alcoolice) pentru a fi siguri că aţi introdus în corp cea mai mare parte a compuşilor activi, folositori, din lăptişor;
Verificaţi cantitatea de lăptişor de matcă "activ" în produsele comerciale (unele companii, în dorinţa lor de a obţine beneficii maxime, scriu pe etichetă cu litere mari "Lăptişor de matcă" , dar introduc în produs mici cantităţi de lăptişor).;
Verificaţi data expirării produselor comerciale ce conţin lăptişor (LM este distrus rapid de căldură. Dacă nu este păstrat sau conservat în condiţii optime, durata sa de viaţă scade dramatic. Alţi compuşi amestecaţi cu LM pot avea o durată scurtă de viaţă.);
Păstraţi toate produsele cu lăptişor de matcă, în special soluţiile şi/sau preparatele în frigider;
Începeţi un program de detoxifiere înainte de folosirea LM; se vor curăţa bine ţesuturile unde va fi aplicat sau administrat LM;
Activaţi circulaţia sanguină (folosind terapia cu venin de albine, masaj, acupresură, gimnastică etc.) pentru a fi siguri că toţi compuşii activi ai lăptişorului de matcă îşi vor atinge "ţinta" şi vor ajuta toate celulele corpului să se dezvolte;
Activaţi bio-energia corpului din meridianele energetice prin acupresură, acupunctură, apipunctură, Shiatsu, Qigong, Yoga etc.;
Întrebuinţaţi metode de psihoterapie împotriva problemelor emoţionale, şi în special împotriva fricii (conform Medicinei Tradiţionale Chineze aplicată Apiterapiei, frica este cel mai mare "consumator" al energiei şi compuşilor lăptişoruli de matcă);
Relaxaţi organismul, dormiţi suficient, pentru a lăsa corpul să proceseze toate componentele preţioase ale lăptişorului;
Contraindicaţii
Lăptişorul de matcă este contraindicat în următoarele condiţii:
Criza de astm bronşic.
Lăptişorul de matcă este astringent şi poate provoca bronho-constricţie.
Posibile alergii la unele dintre componentele sale.
Lăptişorul de matcă este bogat în proteine.
Intoleranţă la lăptişorul de matcă.
Boala Addison.
Cancer în faza acută.
Reacţii adverse:
Tulburări ale tractului digestiv pot apare prin supradozaj: dureri de stomac, vomă, diaree, şi insomnie (în special la femei). Scăderea dozelor sau oprirea administrării de lăptişor de matcă va elimina aceste reacţii adverse. Toxicitatea poate apare în caz de supradozaj major.
Limite
Există factori care pot diminua eficacitatea lăptişorului de matcă, dintre care principalii sunt:
Organismul este prea slăbit, sau incapabil să digere sau/şi să absoarbă lăptişorul de matcă.
Organele "ţintă" (cum ar fi glandele endocrine în acest caz), au probleme majore structurale sau genetice; astfel acestea nu pot folosi corespunzător compuşii activi ai lăptişorului de matcă.
Diferite tipuri de obstacole ( aceste "obstacole" nu lasă lăptişorul de matcă să se întindă în tot corpul, dar în acelaşi timp, sunt unele dintre cele mai importante "ţinte" pentru terapia cu lăptişor de matcă).
Obstacole interne:
Spasme, tumori, mucus în exces în tractul digestiv sau în aria genitală (la femei).
O cantitate mare de paraziţi etc.
Obstacole externe ca:
Spasme vaginale la femei
Cicatrici, tumori cutanate largi
Folosire necorespunzătoare de către ne-specialişti în apiterapie:
Doze greşite (prea mari sau prea mici)
Administrare greşită (de exemplu numai să mănânce lăptişor de matcă pentru o boală a intestinului gros, fără folosirea supozitoarelor pe bază de lăptişor de matcă)
Greşita selectare a altor metode adjuvante ce pot spori eficienţa lăptişorului de matcă.